La mulți ani, Siria! عيد جلاء

0
215

          ***

          Siria este o țară al cărui nume se află de ani buni în atenția mondială prin veștile de rău augur ce arată tuturor, că omenirea încă nu este ferită de războaie și că lupta armată poate deveni pentru un popor singura soluție, care în final face diferența între supunere și victorie.

Cu toate acestea, Siria nu este reprezentată doar de știrile crunte care circulă în mediul public; națiunea siriană a avut o evoluție asemănătoare cu cea a altor națiuni europene. Ca un teritoriu vasal Înaltei Porți din 1516, Siria avea la începutul sec. XX, o existență similară cu cea a altor popoare stăpânite de otomani, ca românii, bulgarii sau sârbii, care nutreau în spiritul lor național idealurile libertății. Emanciparea popoarelor arabe începută în primele decade ale secolului mai sus menționat a survenit ca o reacție firească la slăbirea administrației otomane. În contextul apariției a numeroase state arabe ca Egiptul sau Irakul, noua administrație siriană a încercat să se dezvolte ca un regat în 1920. Existența Regatului Siriei a fost una scurtă, mișcarea arabă existentă în această țară fiind înăbușită de intervenția trupelor franceze în regiune care în câteva zile ocupă Siria, instituind Mandatul Francez.

Acest tip de regim a însemnat pentru sirieni ciopârțirea teritoriului național în mici state dependente de Franța, primind în acest mod  națiunea siriană în familia țărilor francofone, din care face parte și România împreună cu alte țări care favorizau modelul cultural și social francez. Cu toate acestea, Mandatul Francez ia sfârșit odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial când trupele franceze sunt obligate să părăsească țara spre sfârșitul anului 1945, culminând cu evacuarea totală a armatei franceze din Siria pe 17 aprilie 1946, moment ulterior numit Ziua Națională a Siriei, în arabă عيد جلاء.

 

Dar, această independeță a cerut sacrificii iar poporul sirian s-a jertfit pentru libertate. Istoria arată că împotriva atacatorilor din 1920 a existat o rezistență armată prin efortul militar depus de oștile conduse de Yusuf al-Azmah (يوسف العظمة‎) care a condus o ofensivă eroică dar fără de succes împotriva trupelor franceze, mult mai numeroase și mai bine pregătite ca armata încă fragedă a națiunii siriene.

De aceea, într-un moment de mari sacrificii și jertfe pentru aceasta din urmă să medităm la soarta unui popor a cărui sete de libertate a condus astăzi la o teribilă luptă pe viață și pe moarte între libertate și supunere.

          ***

          Libertate!

 

          ***

          La mulți ani Siria!